Colectivul Facultății de Biologie și Geoștiințe aduce sincere felicitări Irinei Petcu, studentă în anul II, învățământ de licență, specialitatea „Biologie”, căreia i s-a conferit Bursa „Regina Maria”, de rând cu Alexandru Mihalachi, student la Facultatea de Științe Economice, care a obținut Bursa „Regele Ferdinand I”, aceste burse de merit fiind oferite de Casa Regală a României.
Evenimentul este organizat anual, în preajma zilei de naștere a Regelui Mihai și s-a desfășurat în data de 21 octombrie 2024 la Palatul Regal din București, în Sala Tronului.
Această distincție reprezintă un cumul al reușitei academice și al rezultatelor pe care le-a obținut Irina Petcu pe durata anului I de studii în cadrul activității extracurriculare: implicarea în 6 acțiuni de voluntariat sub egida Ministerului Educației și Cercetării (olimpiadele naționale la Biologie, Ecologie, Geografie, Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” și altele), precum și la un șir de evenimente de promovare a identității naționale a poporului nostru.
Bursele Regale au caracter anual și continuă o tradiție istorică de legătură dintre Casa Regală a României și domeniul educațional, inițiată de către Majestatea Sa Regele Carol I – întemeietorul României Moderne. Acordarea acestor burse constituie un simbol al aspirațiilor și al efortului constant pentru excelență în învățământ, oferind studenților oportunitatea de a-și urma pasiunea și de a contribui la propășirea societății.
Colectivul Facultății exprimă profunda recunoștință Casei Regale a României pentru susținerea valorilor fundamentale în educație și a implicării active a tineretului studios în dezvoltarea comunității.