În data de 9 aprilie 2025, în cadrul Facultății de Biologie și Geoștiințe, Universitatea de Stat din Moldova, au avut loc două ateliere interactive Climate Fresk, destinate studenților din anul III (programele de studii Biologie, Biologie moleculară, Ecologie) și celor din anul I (programul de studii Geografie). Activitatea a fost facilitată de cadre didactice implicate activ în promovarea educației privind schimbările climatice.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului european „Development of Climate Justice and Human Rights Education at the Moldova State University”, implementat de Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Global Campus of Human Rights. Proiectul are ca obiectiv major promovarea și protecția drepturilor de mediu și a justiției climatice, prin generarea și diseminarea de cunoștințe esențiale care pot contribui la schimbarea politicilor publice, în contextul procesului de extindere a Uniunii Europene.
Climate Fresk este un atelier interactiv de trei ore, recunoscut la nivel internațional, care oferă o educație climatică de calitate, accesibilă și scalabilă în cadrul organizațiilor și comunităților. Workshop-ul se bazează pe datele și concluziile științifice ale Raportului IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), prezentate într-un mod accesibil publicului larg.
Pe parcursul atelierului, studenții au lucrat în echipe, analizând cauzele și efectele schimbărilor climatice și explorând impactul acestora asupra ecosistemelor naturale, cât și asupra societății umane – de la migrație și conflicte armate, până la inegalități sociale și încălcarea drepturile omului. Participanții au apreciat oportunitatea de a corela informațiile științifice cu realitățile cotidiene, menționând că atelierul le-a schimbat percepția asupra crizei climatice și i-a motivat să adopte acțiuni concrete în viața de zi cu zi.
Astfel de inițiative demonstrează că educația climatică are un rol fundamental în formarea unei generații informate, conștiente și pregătite să contribuie activ la construirea unui viitor sustenabil.

Published vineri, 11 aprilie 2025
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved