În zilele de 23-25 februarie 2024, în incinta centrului MEDIACOR din cadrul Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat Olimpiada Republicană la Ecologie. Evenimentul de amploare a fost organizat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a Ministerului Educației și Cercetării. La concurs au participat 31 de proiecte, elaborate de către 58 de elevi, sub îndrumarea a 24 de profesori. Această competiție demonstrează pasiunea și creativitatea elevilor, evidențiindu-i ca pe viitorii lideri în domeniul ecologiei. Olimpiada este un eveniment de reper în calendarul școlar, oferind elevilor pasionați de științele mediului o platformă de exprimare a cunoștințelor și abilităților lor. Participanții au fost onorați de prezența dlui Dan Perciun – ministru al Educației și Cercetării, care, în adresarea sa, a menționat că „voi sunteți modelul de elevi și cetățeni de care are nevoie societatea noastră, aveți toată aprecierea și respectul nostru”. ,,Vreau să vă zic bun venit în această competiție…, olimpiada nu este doar despre competiție, ci despre pasiunea voastră și a noastră pentru natură…”, a evocat dna Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării. Învingători ai olimpiadei au devenit elevii Liceului cu profil real „Mihai Marinciuc” din Chişinău, urmați de elevi premianți reprezentând școli din raioanele Ialoveni, Cahul, Criuleni, Cantemir, Anenii Noi, Ungheni și din municipiul Chișinău.
O contribuție notabilă în buna organizare a olimpiadei o are, tradițional, Facultatea de Biologie și Geoștiințe a USM, prin implicarea decanului dr. Vitalie Sochircă – membru al juriului, a studenților voluntari, a profesorilor și cercetătorilor specialiști în domeniu, care au organizat un seminar metodic și vizite în laboratoarele facultății.
Evenimentul a fost marcat și de momente artistice oferite de talentații elevi ai Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO din Chișinău, precum și ai Liceului de muzică ,,Ciprian Porumbescu”, aducând o notă de creativitate și bucurie în atmosfera marcată de valența academică.










Русский