În perioada 23-24 noiembrie 2023 o echipă de profesori și studenți din cadrul Facultății de Biologie și Geoștiințe a Universității de Stat din Moldova, condusă de către Vitalie Sochircă, decanul facultății, a participat la Forumul „Educația pentru Mediu, Sport și Utilizarea resurselor naturale terapeutice”, desfășurat în stațiunea balneoclimaterică de interes național și internațional Slănic-Moldova, județul Bacău, România. Forumul a fost organizat de Primăria Slănic-Moldova, sub coordonarea primarului Gheorghe Baciu, cu susținerea Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
În cadrul sesiunilor au fost puse în discuție probleme legate de educația privind protecția mediului, economia circulară, utilizarea resurselor naturale, energia verde, managementul deșeurilor. O atenție deosebită a fost acordată ariilor naturale protejate și rolului lor în educația pentru mediu și educația prin mișcare.
La lucrările forumului au participat Mircea Fechet, ministrul mediului din România, Adrian Dupu, secretar de stat la Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova al Guvernului României, Petru Tătaru, secretar general al Ministerului mediului din Republica Moldova, profesori universitari și studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău, o echipă a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Orhei, reprezentanți ai autorităților publice.




Русский