La data de 27 februarie 2026, în cadrul Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Biologie și Geoștiințe a organizat cea de-a doua etapă a cursului „Etică și integritate academică”, activitate integrată într-un program instituțional orientat spre consolidarea standardelor etice în învățământul superior.
La seminar au participat 90 de studenți ai facultății, care și-au consolidat competențele în domeniul eticii academice și și-au reafirmat angajamentul față de respectarea standardelor de integritate.
Structurat în patru module tematice, cursul oferă un cadru conceptual și aplicativ privind principiile fundamentale ale integrității academice și relevanța acestora pentru mediul universitar contemporan. În cadrul sesiunii au fost examinate tipologiile plagiatului și alte forme de abatere de la normele de conduită academică, cu accent pe implicațiile etice, academice și instituționale ale acestora. Inițiativa contribuie la dezvoltarea unei culturi instituționale autentice a integrității în procesul de predare-învățare-evaluare.



Русский